A-nceput de ieri să cadă...

      Ieri s-a petrecut un fenomen pe care cu toţii l-am aşteptat, mai mult sau mai putin. Priveam asadar ninsoarea, contempland uimită întregul spectacol în care se împleteau cerescul si teluricul. Au fost câteva minute bune în care mintea mea era absorbită de frumosul naturii. Ningea, dar nu şi în sufletul meu. Curios şi faptul că înlăuntrul fiinţei mele era asemeni zonelor tropicale ...se topeau rând pe rând gheţari de tristeţe, bucuria îmi inunda trupul până la viscere, sângele îmi circula cu un debit spectaculos prin toate capilarele, sistolele si diastolele alternau in ritm de vals alert...simţeam că mă nasc pentru a doua oară, deşi despre cum mă născusem prima dată nu ştiam prea multe. 
       Sclipea în ochii mei lumina aceea ciudata a cerului...un fel de portocaliu-galbui-rosiatic...in fine, acel amalgam halucinant de culoare imi spunea ca m-am desprins de galaxia asta si ca gravitez in afara spatiului si a timpului..mă pierdusem de tot în lumina blândă a acelei seri într-adevar magice. M-am trezit abia cand mi-am adus aminte ca azi am test la geografie. 
Nu e trist? Că noi oamenii suntem prea ocupaţi, prea prinşi în rutina noastră zlinică pentru a mai admira ceea ce ne înconjoară. Ar trebui să ne facem putin timp pentru ceea ce contează cu adevarat, pentru ceea ce ne place, pentru ceea ce vrem, pentru ceea ce iubim, căci, "orele în care mintea este absorbită de frumuseţe sunt singurele ore cu adevărat trăite." (:

 Pentru tine ce contează?

Cu sufletul cuprins de bucurie..pasim pe treptele Sincaiului!

Au trecut doi ani. DOI ANI! nu imi vine sa cred...cat de repede trece timpul, deja devine monstruos! Era o zi frumoasa de toamna, atat de insorita precum sufletul meu care se zbatea in mine de bucurie si de o mandrie deosebit de mare, doar devenisem SINCAISTA! Cat de mult am regretat ca am intrat in Sincai, cat de rau am fost suparata pe maica-mea care m-a indemnat sa pun acest liceu primul pe lista, cat de mult am plans eu din cauza profesorilor, a colegilor s.a.m.d...dar uite ca tot raul spre bine. Azi sunt fericita.Imi pare bine ca ma aflu in acest liceu. o fi el urat, cu niste bodyguarzi nu chiar prietenosi, cu multi fumatori, figuranti, oameni care vin acolo doar sa-si etaleze noile haine si figuri, elevi care stiu doar sa copieze si sa dea cadouri profesorilor, dar cu toate acestea..este liceul meu, si cu toate ca mi-e greu s-o spun, m-am atasat de el si vin de drag acum. Dupa cu spuneam...mai sunt 9 zile si incepe scoala,iar eu am trecut in clasa a 11-a. Wow! Intr-adevar imi suna ciudat...tin minte cand eram clasa a 9-a si ii priveam pe cei de-a 11-a si a 12-a...cat de mari mi se pareau, cat de inferioara lor ma simteam...Am un vag sentiment ca tot anul o sa-mi repet "Nu-mi vine sa cred!"...acesti doi ani pe treptele Sincaiului au trecut prea repede! nu am avut timp sa fac nimic cum s-ar zice,dar nu-i bai, nu? mai am inca doi ani in care pot demonstra cine sunt si ce pot. inca doi ani..si apoi? ce fac apoi?...uite ca si aici am o problema, nu sunt sigura nici la ce facultate ar trebui sa merg, nu sunt sigura nici ce vreau sa fac dupa facultate..nu mai stiu nimic, sunt extrem de bulversata, nesigura, nehotarata, pierduta in spatiu.

Simfonia marii...

O ultima privire si...am plecat, lasand in urma cerul albastru,senin, aerul incarcat cu o mireasma de sarbatoare, oamenii aceia veseli, marea cu misterele ei nedeslusite...Parca ar fi fost ieri cand paseam pe pragul acelui complex;cata nesiguranta in miscari, cate sperante ma insufleteau si totusi reuseam sa-mi stapanesc bataile inimii si privirile cautatoare de nou. Un loc inedit intr-adevar se afla la picioarele mele, iar gandul meu plutea usor,nerabdator. Mancare dupa pofta inimii, soare din plin, distractie in ce chip vrei...Ce ti-ai putea dori mai mult?
   Marea m-a luat in primire chiar din prima zi acolo.M-a imbratisat pur si simplu. Spuma aceea alba, zgomotul valurilor spargandu-se de mal, scoicile cu o gama variata de marimi si culori, nisipul umed- toate compuneau simfonia sufletului meu. Noaptea era inca si mai frumos; ma aflam pe balcon si mi-am indreptat privirile catre imprejurimi.intunericul domnea neclintit; cate-o vaga luminita din loc in loc pe faleza. deasupra se asternea un infinit albastru inchis, si acolo, undeva intr-un loc predestinat se afla luna- o luna plina care lasa o dara de lumina, o fasie sclipitoare pe marea linistita.Magia noptilor imi coplesea sufletul de insolit si se infiripa in mine un sentiment candid, de nepretuit.
    Dimineata.Antrenament la inot. Mic dejun . Plaja, balaceala si mult timp pentru citit, nici nu se putea altfel. Dus. Dejun. Somn de voie pana la 15:30.Alergare si multe priviri admirative..Dus...Cina..o plimbare relaxanta prin statiune.
    Ganduri ce zac neclintinte in mintea mea de copil vesel, ambitios, sarit putin de pe fix sau doar iesit din comun - incerc sa le diger pe rand,dar dau navala deodata si ma apasa,ma infioara, ma fac sa cred ca intr-o zi imi voi indeplini toate visele.
    Selki parca....asa il cheama.M-a intrebat in prima zi de sedere acolo,la Sunny Day, de unde am atatea vanatai ..si asa am inceput sa vorbim, conversatii care deveanu din ce in mai dese.Pluteau intre noi cuvinte oneste, zambete, atingeri in saga,un aer zglobiu. Mi-a aparut din senin in fata ochilor si am devenit prieteni imediat de parca ne-am fi cunoscut de vrei douazeci de ani. El facea parte din echipa hotelului, Animation Team for teenagers si ma inscriam la toate cocktail-game-urile doar ca sa fiu in preajma lui. Ma lua in brate, imi zambea intr-un fel specific lui.
   Ii pare rau ca plec. Imi pare rau ca plec. Toate pleaca intr-o zi. Doar marea nu se urneste niciodata de acolo.

A fi sau a nu fi...penibil.

Cu ce să încep mai întâi? Păi în primul rând,aş putea vorbi despre minunatele modele din ziua de azi.Mă cam calcă pe nervi acest domeniu al modellingului care se pare că ia amploare.De ce aceste fete care primesc denumirea de "modele" trebuie să fie subnutrite, înalte ca un cal, având o imagine parca ştearsă şi o privire absentă? pe mine mă înspăimântă uneori. ceea ce vreau să subliniez este că aceşti oameni, căutători de modele sunt bolnavi; de ce nu pot angaja şi fete normale? I mean..care arată precum niste oameni, cu carne pe ele, nu doar piele si os. E chiar trist...şi în plus, nevrând ca cineva să se simtă ofensat, dar cine ar vrea să devină model, să traisca din asta? Doar nişte fete lipsite de orice scrupul, care atât pot ele, şi nu ar putea să realizeze ceva mai bun în viaţă. Să fim serioşi, modelele trăiesc în umbră. în umbra hainelor şi a obiectelor pe care le poartă/ prezintă; lumea, atunci când priveşte o prezentare, se uită la vestimentaţie, nu la cine o poartă , că pâna la urmă, modelele promoveaza un bun material. Oricum,cele care au luat-o pe acest drum , bănuiesc că sunt perfect conştiente de cele ce am spus mai sus şi ştiu foarte bine că nu pot ajunge cineva în viaţă şi se complac în această mediocritate. În al doilea rând,aş dori să abordez alt subiect, şi acela al concursurilor de "miss".Ce amuzant.  Aceste concursuri îmi provoacă o stare hilară...felul cum se maimuţăresc nişte fete pentru a caştiga titlul suprem de "miss", concursuri la care participă de asemenea, fete cu o inteligenţă foarte redusă, dornice să se afirme şi ele undeva, şi cum într-un domeniu cultural nu le permite creierul, au găsit aceste competiţii unde trebuie să te foloseşti de tot ce intră în categoria penibilului pentru a câştiga. Naşpa. Chiar îmi pare rău pentru aceste fiinte...mi-l imaginez pe Einstein defilând pe o scenă îmbrăcat într-un costum de baie...poate că ar fi revoluţionat întreaga industrie a costumelor de baie.
...hmm ciudat. aseară voiam să scriu o groaza de lucruri, iar acum m-a cam abandonat inspiraţia...deci, mă opresc aici; oricum, ce e mult, strică.
O zi bună tuturor! (:

P.S: de ce va luati toate fusta din aceea de 30 de lei de la Bershka? :-? e trist daca ati ajuns sa va imbracati toate la fel.  nu am nimic cu nimeni, dar ma sacaie pe creier sa vad toate fetele cu aceeasi fusta.:))

Revedere...

O revedere durează puţin, dar rămâne în suflet pentru totdeauna.Cel puţin în cazul meu.

     Se face că azi,am avut un cross.M-am trezit eu frumos de dimineaţă,o dimineaţă cam mohorâtă ce-i drept,şi contrar acestui fapt, m-am trezit chiar bine dispusă, deşi uşor bulversată din pricina unui vis oribil...sau oribil de plăcut...În fine.pe la orele 9 mă aflam în parcul tineretului şi mă pregateam de start...puteam să jur că se va întâmpla ceva, nu atât din cauza sentimentului dat de acel vis ciudat, cât de senzaţia mea că ceva se va întâmpla.Simţeam într-adevar un gol imens în stomac...un manunchi de emotii asteptau sa erupa din clipa in clipa... şi uite că exact cu câteva minute înaintea startului...apare cineva. Şi cam atât a fost de-ajuns ca să trezească răscoliri şi să întărâte dureri amorţite...Mă simţeam evadată din mine însămi,cazută parcă pe un teren prăpăstios....Fără să-mi dau seama sau să mă mai pot controla am început să plâng. stiu că lacrimile nu-şi aveau rostul, dar pur şi smplu asta era tot ce puteam face în faţa sorţii...Cine nu şi-a pârlit aripile în contact cu lumînarea destinului? excepţiile sunt puţine...A fost de-ajuns o privire ca să îmi zdruncine fiinţa şi corzile sufletului meu să vibreze galeş,tremurânde,neputincioase..asemeni corzilor unui suflet bolnav.Urmează startul. nu am de gând să descriu şi cursa mea incredibil de prost gândită si dezorganizată.Să trecem la finish: okei.termin cursa şi mă îndrept spre colţul unde se aflau cei din liceul meu..si ce să vezi...acea persoană apare din nou.se apropie de mine şi...vorbim.Îmi pluteau cuvintele nesigure, dezarticulate, ca aeroplanele de hărtie albă, pe care le aruncă , prin camera copiii, jucând-se.Îmi spuneam în gând că el nu bănuieşte nici acum,nu poate da la o parte perdeaua care-mi acoperă sufletul ca să ştie ce răni sunt acolo.El a reprezentat pentru mine, portul în care au poposit vapoarele nostalgiilor mele...şi după câteva minute a arătat semne cum că este grabit şi nu am mai spus nimic; am lăsat aşa conversaţia,totul...ce rost avea? eu, personal,m-am lămurit.

Punct de maxim

Cum vine asta? Unii fac atâtea compromisuri, nu se distrează, stau şi învaţă toată ziua, iar pe alţii îi doare undeva!  Adica eu si oamenii ca mine, se chinuie să înveţe când poate şi-ar dori si ei să meargă la petreceri,la cross-uri, la concerte sau la alte evenimente de entertainment, dar vezi Doamne, ei au conştiinţă, ei sunt mai fraieri şi aleg şcoala, culturalizarea si se priveaza de orice distracţie. Şi nu ştiu cum se face, că tot ăia care acum se distrează,care sunt nişte inculţi si niste ipocriţi ,TOT ei ajung peste ani în funcţii măreţe, domni/doamne de influenţă, foarte importanţi pentru societatea românească.Nu pot accepta aşa ceva! Nedreptate întâlnesc la tot pasul. Acum,aici,acolo, ieri, azi, maine şi intotdeauna materialul ei va căpăta noi resurse,si « lumea » se va alimenta cu noi motive pentru a fi nedrept.Vibrez în fiecare zi de o amăraciune tot mai apăsatoare şi parcă iremediabila. În autobuz, în parc, la liceu, la serviciu- este nelipsită. Cum să nu-ţi mistuie toate simţămintele o întâmplare de genul : tu înveţi,te zbaţi, însă pentru ca nu eşti preferata profei iei o notă mult mai mică decât ai fi meritat, iar altcineva, care ştie considerabil mai puţin decât tine, ia o notă mult mai bună, fără niciun efort. Sau : te interesezi într-un domeniu atât de drag ţiefiind una dintre  materiile tale preferate, dar « minunata profesoară » , fără să te asculte, fără test, îţi dă un amărât de 6 sau 7 pe o lucrare facută cu nu ştiu cât timp în urmă şi pe care nici măcar nu a citit-o, iar alţii, fără a spune măcar un cuvinţel, fără a citi măcar vreo carte impusă de programă, fără a şti vreo boabă de « literatura romana » iau 10.De ce ? pentru că e profa bine dispusă în ziua respectivă, că dacă nu ar fi fost, ar fi luat 2 precum alţii, care spre nefericirea lor au prins-o într-o pasă proastă. Cum să mai pot trăi cuprinsă de atâta silă si dezgust ? cum ?!..Se pare că până şi cadrele didactice încurajează nonvalorile. Şi atunci, ce pretenţii să mai am de la altii ? Conducerea poporului nostru oricum, este contra culturalizării. De ce? Pentru că un popor fără cultură este mai uşor de manevrat. E trist...cel puţin gândul că trăiesc printre aceste nonvalori, laolaltă cu ce urăsc atât de mult, îmi mistuie fiecare fărâmă de fericire.

"swimming is a blessing for people"

            Am revenit.nu ştiu ce e cu mine...am un chef nebun să scriu...Dacă aş putea aş sta,aş contempla si aş scrie..M-am hotarat sa fiu fericita.Si chiar daca nu imi iese in fiecare clipa si incep sa ma plang de ceva,sa ma enervez,imi aduc aminte imediat si zic „stop!trebuie sa fiu fericita.am toate motivele sa fiu fericita."

            Azi am fost la inot,dupa o saptamana de pauza din pricina unei nedorite si plictisitoare raceli.A fost atat de frumos! nu pot explica bucuria aceea inexorabila care imi mişcă toate fibrele sufletului de-ndata ce sar in apa.As putea inota zile in sir. acolo parca sunt intr-o lume unde uit.uit de toate rautatile,de neputinta,de nepasare, de durere...