Simt ca explodez; am atâtea lucruri care mă neliniştesc, atâtea gânduri care mă macină zi de zi , atâtea întrebări la care mi-e cu neputinţă să răspund…Aş vrea să-mi fac ordine în gânduri, să-mi stabilizez starea de spirit...dar nu ştiu cum să fac asta. De fiecare dată când încrec să fiu calmă, să meditez, îmi inhibă sufletul o mulţime de lucruri care imi demonstrează că sunt inutilă şi că nu are rost să mai trăiesc. Imediat după aceea, încerc să-mi opresc lacrimile şi caut motive pentru a fi fericită...şi...nu găsesc.
Înainte de “TINE”* totul era OK în viaţa mea, eram chiar fericită şi reuşeam să găsesc în fiecare zi sute de motive pentru a zâmbi; aveam mintea clară şi cugetam firesc. Acum însă, tot calmul s-a transformat parcă într-o furtună, sute de gânduri dau năvală şi îmi zdrobesc liniştea. Tind să cred că aici este ceva supranatural, deoarece nu înţeleg cum, aproape în fiecare secundă, gândul meu, face el ce face, şi ajunge tot la tine. Nicio altă persoană nu a pus stăpânire pe fiinţa mea, aşa cum ai făcut tu...Pot spune că tu eşti uzina mea de plăceri care îmi bulversează existenţa. tot ce ştiu este că vreau să te văd, vreau să vorbim..sau mai degrabă vreau să-ţi vorbesc.Vreau să-ţi spun ce simt..vreau sa stiu că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă.
Şi când mă gândesc că toată tevatura asta a luat naştere din pricina mea...orice am spus şi voi spune, de fapt este vina mea... Eu, ageră, dornică de afirmare socială, zvăpăiată, cu o mică nuanţă de nebunie în gânduri şi fapte, eu....eu am pornit totul. Dacă aş fi fost mai retrasă şi mai calculată, acum ar fi fost totul aproape perfect. Sunt o mică “zgâtie”:-<. Câteodată mă urăsc.
Acum mă gândesc.Şi mă întreb tot felul de chestii ciudate, fără un răspuns logic.De ce ne naştem, noi, oamenii?De ce murim?De ce trăim ? Viaţa este nedreaptă, şi acest lucru mi se demonstrează cel mai adesea...se pare că soarta nu pierde nicio ocazie de a trişa. Poate din acest motiv, câteodată prefer să neg realitatea, realitatea dură şi nemiloasă şi doresc să acopăr tristeţea cu un zâmbet, cu o privire infantilă; doresc să-i dau o notă ludică.Viaţa, în complexitatea ei, este de neînteles.Şi totuşi, ca să-i putem face faţă trebuie să încercăm să-i desluşim cât mai multe taine.
În orice caz...toate se vor rezolva. Ştiu asta. Chiar dacă nu acum, într-o zi totul va fi bine.
