Stim si ca fiecare problema poate fi interpretata geometric, depinde doar de unghiul din care privesti. De ce sa complici datele problemei cand rezolvarea e chiar sub nasul tau? *Eu astazi sunt trist. Sa spunem ca tristetea mea e egala cu 14. Daca o derivez imi da 0. Asta inseamna ca sunt fericit? Sau doar ca nu mai sunt trist? Deci sunt neutru? Sa-i spunem mai bine stare de echilibru. Sufletul tau e o matrice patratica? Poti incerca sa te transpui si in sufletul altuia? Poate il doare, arata-i ca-ti pasa. Nu va mai ganditi doar la voi. Ar trebui sa ne asezam faptele in progresie aritmetica, cu o ratie pozitiva bineinteles, iar la sfarsitul vietii sa calculam suma. Mintea mea e un sistem incompatibil si pe deasupra nedeterminat. Nu poti sa aplici nici Cramer, nici sa rezolvi vreo ecuatie.Gandurile mele nu sunt accesibile si oricat s-ar stradui unii, niciodata nu ma vor intelege. Poate ca nici nu trebuie. Asa se intampla cu sistemele incompatibile, nu se mai streseaza nimeni sa le dea de cap. Au fost prea dificile ca sa se mai ocupe si cu studiul lor, matematica e destul de ambigua si asa. *Cum iti cauti jumatatea? Vezi daca rangul B(al ei) e egal cu rangul A (al tau). Daca da, traiti fericiti pana la adanci batraneti, daca nu, treci la urmatoarea. Si operatiile se reiau. Frumos pana aici. Dar ce se intampla daca nu stii matematica? Atunci iti pare rau ca ai chiulit de la scoala, sau ca ai fost prea ocupat cu mesajele pe telefon, sau ca urmareai prea atent cate like-uri ai primit pe facebook. Si daca iti dai seama de asta si iti pare rau, sa stii ca niciodata nu e prea tarziu. :)
