Blog nou!

Cine doreste sa-mi urmareasca activitatea in continuare poate accesa siteul http://stoluridevise.wordpress.com/ .Pe aces blog nu voi mai posta nimic.
                                                                                                                  Multumesc :)

Vreau si eu un bilet-dus, va rog!

Imi iau visul in brate si plec. Mai iau in rucsac eventual si un kilogram de fericire,o bucata de perseverenta, doua sperante, si o legatura de prietenie. Nici nu privesc in urma, nici sa ma rogi si tot nu te astept. Nu astept pe nimeni si nu urmaresc pe nimeni. Imi vad de propriul drum si de ceea ce imi place.  Aaa, si imi vreau si sarutul inapoi. Nu iti mai las nimic, nimic. Sa vezi si tu cum e cand te lasa cineva asa, cu ochii-n soare. E bine,nu? Foarte. Sa-mi dai si zambetul inapoi, ca mie imi placea. Nu era el perfect, dar era pura fericire. Ajung in gara si iau primul tren. Merg sa colind lumea. "Hei, tu de-acolo, ma insotesti? Sa stii ca am si un gemantan plin cu nebunie. Stai linistit, nu cantareste aproape nimic, venim la pachet."
  AA,Nu vrei? biletul catre celelalte mii de fete plictisitoare e mai ieftin, ai dreptate.

Ecuatia carteziana a unui suflet.

Daca ar fi sa aplici acum o functie, care ar fi aceasta?  Exponentiala sau logaritmica? Iti imaginezi ca poti aplica vietii orice functie vrei? Sa alegem de pilda cosinus. Ziua de azi raportata la ziua de ieri. Cu ce esti mai bun azi decat ai fost ieri? Ai invatat ceva nou? Esti mai fericit, sau aceeasi epava trista?  Te-ai intrebat vreodata ce asimptota admite stilul tau de viata? E verticala? La stanga sau la dreapta?  Vrei sa calculezi raza cercului circumscris zambetului tau?  Limita noastra tinde la infinit?  Vrei sa fii tangent graficului meu pentru totdeauna? (Spune "DA").  Intre ce coordonate ma incadrez eu?  As vrea sa includ si ecuatiile prietenilor mei in sistem,la urma urmei toti depindem de x.
Stim si ca fiecare problema poate fi interpretata geometric, depinde doar de unghiul din care privesti. De ce sa complici datele problemei cand rezolvarea e chiar sub nasul tau?  *Eu astazi sunt trist. Sa spunem ca tristetea mea e egala cu 14. Daca o derivez imi da 0. Asta inseamna ca sunt fericit? Sau doar ca nu mai sunt trist? Deci sunt neutru? Sa-i spunem mai bine stare de echilibru.  Sufletul tau e o matrice patratica? Poti incerca sa te transpui si in sufletul altuia? Poate il doare, arata-i ca-ti pasa. Nu va mai ganditi doar la voi. Ar trebui sa ne asezam faptele in progresie aritmetica, cu o ratie pozitiva bineinteles, iar la sfarsitul vietii sa calculam suma. Mintea mea e un sistem incompatibil si pe deasupra nedeterminat. Nu poti sa aplici nici Cramer, nici sa rezolvi vreo ecuatie.Gandurile mele nu sunt accesibile si oricat s-ar stradui unii, niciodata nu ma vor intelege. Poate ca nici nu trebuie. Asa se intampla cu sistemele incompatibile, nu se mai streseaza nimeni sa le dea de cap. Au fost prea dificile ca sa se mai ocupe si cu studiul lor, matematica e destul de ambigua si asa.  *Cum iti cauti jumatatea? Vezi daca rangul B(al ei) e egal cu rangul A (al tau). Daca da, traiti fericiti pana la adanci batraneti, daca nu, treci la urmatoarea. Si operatiile se reiau. Frumos pana aici. Dar ce se intampla daca nu stii matematica? Atunci iti pare rau ca ai chiulit de la scoala, sau ca ai fost prea ocupat cu mesajele pe telefon, sau ca urmareai prea atent cate like-uri ai primit pe facebook. Si daca iti dai seama de asta si iti pare rau, sa stii ca niciodata nu e prea tarziu. :)

Petiție către Dumnezeu

Azi doresc să fac o petiție. Să construiesc o cerere din rugăminți pentru o lacrimă de lumină. Vreau să desenez un șirag de dorințe până la Dumnezeu, ca inima lui să poată simți durerea inimii mele, ca sufletul lui să poată vindeca rănile sufletului meu...Vreau să nasc un soare în ochii lui, mai mare decat cel ce deja se află în ei, vreau să cunosc lumina zambetului sau, vreau să atingă pantecul îndoielii mele, să-mi aranjeze șuvița pe umărul stâng, să-mi fure cuvântul și să-l creeze, să-i ating mâinile și să știu că toată suflarea universului am închis-o în palmele lui. Și Dumnezeu m-ar face cea mai fericită.

Anatomia unei "ea"

Oamenii vin si pleaca. Clipele vin si se duc. Timpul trece, universul oscileaza. Nu avem nicio garantie ca un lucru poate fi al nostru pentru totdeauna, sau macar pana vom muri. Nu. Doar pe noi ne avem, noi suntem singurii de care ne pasa. Exista bineinteles si persoane care se mint, carora le place sa creada ca povestile sunt reale. Asta credeam si eu, credeam ca orice este posibil daca iti doresti cu adevarat, daca lupti, daca vrei cu tot sufletul. M-am inselat. Sunt constienta ca sunt in momentul asta prinsa intr-un fel de plasa cu luminite pe care palpaie doar numele lui. Pe toate ecranele membrelor mele, pe toate afisele din emisferele cerebrale, in toti muschii se da un singur semnal si toate sistemele pe care le posed lupta pentru un singur lucru, insa totul trebuie sa inceteze. Numai ca nu este asa simplu, nu imi pot da "Refresh"si gata. Sau poate ca pot. Trebuie sa pot.

Toti suntem egali, toti avem aceleasi drepturi sau cel putin asa ar trebui... Iata insa ca fabrica de fericire e scumpa, ca nu toti au bani sa-si cumpere.

A-nceput de ieri să cadă...

      Ieri s-a petrecut un fenomen pe care cu toţii l-am aşteptat, mai mult sau mai putin. Priveam asadar ninsoarea, contempland uimită întregul spectacol în care se împleteau cerescul si teluricul. Au fost câteva minute bune în care mintea mea era absorbită de frumosul naturii. Ningea, dar nu şi în sufletul meu. Curios şi faptul că înlăuntrul fiinţei mele era asemeni zonelor tropicale ...se topeau rând pe rând gheţari de tristeţe, bucuria îmi inunda trupul până la viscere, sângele îmi circula cu un debit spectaculos prin toate capilarele, sistolele si diastolele alternau in ritm de vals alert...simţeam că mă nasc pentru a doua oară, deşi despre cum mă născusem prima dată nu ştiam prea multe. 
       Sclipea în ochii mei lumina aceea ciudata a cerului...un fel de portocaliu-galbui-rosiatic...in fine, acel amalgam halucinant de culoare imi spunea ca m-am desprins de galaxia asta si ca gravitez in afara spatiului si a timpului..mă pierdusem de tot în lumina blândă a acelei seri într-adevar magice. M-am trezit abia cand mi-am adus aminte ca azi am test la geografie. 
Nu e trist? Că noi oamenii suntem prea ocupaţi, prea prinşi în rutina noastră zlinică pentru a mai admira ceea ce ne înconjoară. Ar trebui să ne facem putin timp pentru ceea ce contează cu adevarat, pentru ceea ce ne place, pentru ceea ce vrem, pentru ceea ce iubim, căci, "orele în care mintea este absorbită de frumuseţe sunt singurele ore cu adevărat trăite." (:

 Pentru tine ce contează?

Cu sufletul cuprins de bucurie..pasim pe treptele Sincaiului!

Au trecut doi ani. DOI ANI! nu imi vine sa cred...cat de repede trece timpul, deja devine monstruos! Era o zi frumoasa de toamna, atat de insorita precum sufletul meu care se zbatea in mine de bucurie si de o mandrie deosebit de mare, doar devenisem SINCAISTA! Cat de mult am regretat ca am intrat in Sincai, cat de rau am fost suparata pe maica-mea care m-a indemnat sa pun acest liceu primul pe lista, cat de mult am plans eu din cauza profesorilor, a colegilor s.a.m.d...dar uite ca tot raul spre bine. Azi sunt fericita.Imi pare bine ca ma aflu in acest liceu. o fi el urat, cu niste bodyguarzi nu chiar prietenosi, cu multi fumatori, figuranti, oameni care vin acolo doar sa-si etaleze noile haine si figuri, elevi care stiu doar sa copieze si sa dea cadouri profesorilor, dar cu toate acestea..este liceul meu, si cu toate ca mi-e greu s-o spun, m-am atasat de el si vin de drag acum. Dupa cu spuneam...mai sunt 9 zile si incepe scoala,iar eu am trecut in clasa a 11-a. Wow! Intr-adevar imi suna ciudat...tin minte cand eram clasa a 9-a si ii priveam pe cei de-a 11-a si a 12-a...cat de mari mi se pareau, cat de inferioara lor ma simteam...Am un vag sentiment ca tot anul o sa-mi repet "Nu-mi vine sa cred!"...acesti doi ani pe treptele Sincaiului au trecut prea repede! nu am avut timp sa fac nimic cum s-ar zice,dar nu-i bai, nu? mai am inca doi ani in care pot demonstra cine sunt si ce pot. inca doi ani..si apoi? ce fac apoi?...uite ca si aici am o problema, nu sunt sigura nici la ce facultate ar trebui sa merg, nu sunt sigura nici ce vreau sa fac dupa facultate..nu mai stiu nimic, sunt extrem de bulversata, nesigura, nehotarata, pierduta in spatiu.